Green Spot

Forma în amenajările peisagistice

Forma, în amenajările peisagistice, are un mare impact din perspectiva plantelor, pilonii de bază în amenajarea unei grădini, pe lângă elementele ornamentale. Fără de acestea nu se poate spune că ar exista o amenajare peisagistică, ci doar o extensie a elementelor arhitecturele de interior și la exterior.

Definițiile formei sunt variate. Se spune că aceasta este generată de culoare, valoare sau textură (Arntson, 1998; Stewart, 2002) sau că este o zonă creată de peisaj (Stewart, 2002). O definiție mai completă susține că forma este un obiect bidimensional, care are înălțime și greutate, dar fără adâncime (Stewart, 2002).

Indiferent dacă este vorba despre bi sau tri-dimensional, forma are un rol major în organizarea relațiilor spațiale. Conturul arborilor sau a zonei adiacente de gazon sunt exemple concrete de utilizare în peisaj. Simpla poziționare a două exemplare este o modalitate de adaptare a formei în context. Toate componentele din peisaj au aspect natural distinct. Suma coronamentului regăsit la nivelul exemplarelor vegetale contribuie la redarea designului definitoriu. Forma primară a fiecărei plante este influențată de habitusul acesteia. Unele dintre ele includ formele rotunde, conice, ovale, plângătoare, orizontale sau columnare.

Majoritate exemplarelor foioase și a arbuștilor au forme rotunde. Cele conice sunt caracteristice coniferelor. Arbuștii sempervirescenți au o formă predominantă orizontală. Conceptul de proiectare sau tema aleasă pentru o amenajare este cea care stabilește care formă se potrivește cel mai bine, precum un puzzle.

Grădinile formale induc necesitatea de forme topiare, care includ formele drepte și zone bine delimitate. Pe de altă parte grădinile informale sau stilul peisager necesită forme neregulate, spre cât mai natural. Formele sinuase ale pământului sau unele ramuri de arbori sau ale viței de vie îndeplinesc cerințele acestui concept.

Designerul este un manipulator al sentimentelor umane prin integrarea formei în peisaj. Formele verticale sunt utilizate pentru a introduce accente și sublinia înălțimile. Formele orizontale și târâtoare sunt acele care introduc profunzimea, într-o compoziție pe vertizală. Integrarea formelor plângătoare, nu este altceva decât crearea unor linii delicate care permit o trecere mai subtilă între cer și pământ. Formele rotunde a plantelor generează o masă generoasă, fiind utilizate ca borduri sau elemente de fundal. Considerentul formei în designul peisagistic are un mare aport în tot ceea ce înseamnă detaliile plantelor, structurilor sau tipologiei solului.

Varietatea de forme este inepuizabilă, cu atât mai mult când vine vorba de actul de creație, în care elementele principale sunt organisme vii. Aceasta înseamnă mai mult sau mai puțin, în funcție de perspectiva din care este privită. De exemplu forma unui arbore poate să apară în diverse ipostaze, în funcție de privirea observatorului sau de perioada vegetativă. Formele plantelor pot fi împărțite în trei categorii: arbori, arbuști și înlocuitor de gazon. Se diferențează prin mărime, trunchiuri sau prin coronament. Toate acestea aduc un aport mai mic sau mai mare la redarea unei forme specifice.

Proprietățile formei sunt deja bine cunoscute, de către peisagiști. Impactul cel mai mare este la prima vedere a compoziției. Acelea cu o încărcătură vizuală mare, sunt în general cele cu forme columnare sau plângătoare. Cu o pondere medie sunt cele rotunde și conice, iar cele orizontale, redate prin forme tapisante sau târâtoare sunt cu o încărcătură vizuală scăzută.

Elementele care conduc privirea spre cer, adaugă compoziției verticalitate, pe când cele orizontale atrag privirea spre orizont, adăugând un plus de adâncime.

Formele plantelor pot, de asemenea, să creeze spații și să le definească pe cele deschise dintre plante. De exemplu, un coronament rotund cu ramuri joase, poate să umple spațiul sub un alt exemplar mai înalt.

Formele verticale tind să fie cele dominante, dar cum în toate trebuie să fie un echilibru se impune asocierea acestora cu cele horizontale care sunt asemenea unui liant.

Strategiile de utilizare a formei, presupune urmărirea unor pași simpli. Iar când se dorește crearea unei compoziții peisagistice, etapele sunt evidente. Se alege forma care se pliază cel mai bine pe cerințele plantei, dar se ține cont că forma mereu este asociată cu mărimea. Un exemplar înalt (stejar, tei), poate fi utilizat în spațiile cu deschidere spre cer pe când speciile tapisante (ienupăr, cotoneaster) pe un teren întins.

În general se aleg forme bazate pe funcțiunea plantei. Un arbore care este utilizat pentru blocarea razelor soarelui, trebuie să aibă o formă conică, cu un coronament dens, la fel și un arbust utilizat ca și gard viu.

Pentru obținerea unui efect deosebit se caută crearea unui contrast de forme. În diversitate este unitate, era un celebru citat, ceea ce se aplică și în această ramură artistică. Spre exemplu, într-o jardinieră, se poate contura un joc de forme nemaipomenit.

Alte aspecte de avut în vedere, când vine vorba de formă este faptul că de cele mai multe ori se caută crearea unui tipar, pe post de lait motiv, astfel formele rotunde se regăsesc și la fântânile renascentiste italine sau în cadrul sinuozității aleii din cadrul amenajărilor. De asemenea, ce este pre mult strică, iar ceea ce e prea puțin devine plictisitor, iar astfel se pierde interesul vizitatorului.

Concluzia este că un simplu studiu al formei, poate determina cum asocierea diferitelor forme pot să echilibreze și să se încadreze într-un spațiu. Acesta presupune redarea conturului fiecărui exempar în parte pentru a manageria mai bine poziționarea. Studiul formei este util și atunci când atenția este centrată spre găsirea funcțiunii formei, ca aceea de a bloca vederea sau de a crea umbră acolo unde lipsește. Abordând numeroase tatonării la nivel de schițe, la final se poate obține o amenjare armonioasă.